Fapta este săvârșită din culpă când inculpatul nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia si putea să-l prevadă .

Aprecierea vinovăției sub forma culpei urmează a se stabili după observarea criteriilor prev. de lege , anume: dacă făptuitorul trebuie să prevadă rezultatul si dacă putea să-l prevadă.

Criteriul obiectiv care se presupune în doctrina penală în stabilirea obligației de prevedere este cel al împrejurărilor în care se săvârșește fapta pentru a observa dacă orice om normal și atent din categoria făptuitorului avea în momentul săvârșirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul .

Circulând cu o viteză mai mare decât limita legală (70 Km/h), rezultatul produs, respectiv accidentarea victimei , era previzibil, deci inculpatul trebuia să-l prevadă.

Pentru existența culpei ca formă de vinovăție este necesar să se stabilească dacă inculpatul putea să prevadă rezultatul faptei sale.

Posibilitatea concretă de prevedere a inculpatului este apreciată în funcție de personalitatea acestuia , experiența de viață, pregătirea profesională.

Dacă inculpatul nu a putut prevedea rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută datorită imposibilității subiective a inculpatului de a-l prevedea .

Din cuprinsul expertizei auto întocmită în cursul urmării penale rezultă că victima s-a angajat în traversarea drumului public fără să se asigure din ambele direcții; viteza autovehiculului în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 105 km/h; accidentul putea fi evitat de inculpat, dacă viteza de deplasare în momentele premergătoare evenimentului rutier era de până la 51,3 km/h, prin locul respectiv, autovehiculele din categoria celui în cauză, puteau să circule cu viteza de 70 km/h.

Din concluziile raportului medico-legal rezultă că victima, la momentul decesului, prezenta o alcoolemie de 2,50 gr. %o,

În condițiile în care victima s-a angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis, inculpatul nu a fost avertizat și pus în situația de a-și mări atenția și de a reduce viteza autoturismului.

Deși a circulat cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă (70Km/h) inculpatul nu a putut evita impactul cu victima prin manevra de frânare, deoarece timpul de care a dispus pentru evitarea măsurilor de evitare a accidentului de 1,08 secunde, a fost mai mic decât cel care îi era necesar pentru oprirea autoturismului (5,7 secunde). Accidentul putea fi evitat prin manevra de frânare dacă inculpatul observa victima angajată în traversarea drumului public când se afla la o distanță de 98,6 metri, ori în condițiile în care victima era îmbrăcat cu haine de culoare neagră, fără a purta veste reflectorizantă, distanța maximă de la care ar fi putu fi văzut pietonul pe carosabil, cu luminile de întâlnire pe timp de noapte era de cca. 30 metri.

De asemenea, curtea constată că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea de către inculpat a vitezei legale și producerea rezultatului periculos, atâta timp cât nici în situația în care autovehiculul s-ar fi deplasat cu viteza maximă legală stabilită de 70 km/h, accidentul nu putea fi evitat de către acesta.

În aceste condiții curtea reține că nu viteza a fost cauza determinantă a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s-a aflat pe partea carosabilă într-un loc nepermis, fiind și într-o stare avansată de ebrietate, cu o alcoolemie de 2,50 gr%0. Valoarea ridicată de alcoolemie a victimei a presupus un grad de intoxicație cu alcool încât s-a produs o paralizie aproape completă a energiei fizice și a facultăților psihice ale acesteia , încât a acționat involuntar și fără a –și lua cele mai elementare norme de prevedere.

Curtea consideră că depășirea vitezei legale în localitate, în condițiile date, îmbracă conținutul unei contravenții și nu a unei infracțiuni. În consecință, inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru ucidere din culpă ci doar aplicarea unei contravenții în condițiile prev de OUG 195/ 2002.

În condițiile în care inculpatul nu a putut prevedea rezultatul socialmente periculos al faptei , aceasta fiind consecința intervenției unei împrejurări străine de voința și conștiința sa – fapta victimei – sunt îndeplinite astfel dispozițiile art. 31 Cp , fapta fiind săvârșită în caz fortuit, lipsindu-i trăsătura esențială a vinovației.”

(Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 611/2015, www.rolii.ro)

1352 - total vizitatori unici 1 - vizitatori unici (astazi / articol)