Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat, cu 5 voturi la 2, că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viață) din Convenție, și, cu unanimitate, că a fost încălcat art. 2 sub aspectul său procedural.

Cauza se referă la moartea soțului reclamantei dupa o interventie chirurgicala pentru polipi nazali și la procedurile ulterioare deschise pentru neglijență medicală.

Curtea a observat că un expert care a depus mărturie în cadrul procedurii deschise de Inspectoratul General pentru Sănătate și doi membri ai Secției ORL si specialisti in boli infectioase, care au depus mărturie în cadrul procedurii Asociatiei Medicale, toți au declarat că meningita a fost o complicatie care ar fi putut apărea în mod excepțional, după o polipectomie. De asemenea, Curtea a observat că membrii Secției Boli Infecțioase au exprimat unele îndoieli cu privire la promptitudinea cu care a fost stabilit diagnosticul de meningita infectioasa.

În consecință, Curtea a constatat că simplul fapt că pacientul a suferit o intervenție chirurgicală care comporta astfel de riscuri ar fi justificat o intervenție medicală, în conformitate cu protocolul medical privind supravegherea post-operatorie. Fără a dori să speculeze cu privire la șansele de supraviețuire ale soțului reclamantei, Curtea a considerat că meningita ar fi putut fi diagnosticată mai devreme și că lipsa de coordonare între departamentul ORL și unitatea de urgență din cadrul spitalului relevă o deficiență în serviciile din spitalul public.

În opinia Curții, acestea sunt suficiente pentru a se constata că statul nu a reușit în obligația de a proteja integritatea fizică a pacientului. A concluzionat astfel că a existat o încălcare a dreptului la viață protejat de articolul 2 al Convenției.

În ceea ce privește procedura, Curtea a observat că sistemul juridic portughez oferă cetățenilor mijloace care, teoretic, îndeplinesc cerințele articolului 2 din Convenție. În ceea ce privește, însă, eficiența mecanismelor, Curtea a observat mai întâi că durata procedurii nu îndeplinește condiția promptitudinii.

În ceea ce privește procedura deschisă de Inspectoratul General pentru Sănătate, Curtea a constatat că a luat doi ani pentru ca deschiderea unei anchete să fie dispusă, încă un an să fie numit un inspector și patru ani ca să fie emis primul raport final. Confruntându-se cu această întârziere, reclamanta nu a putut să depună plângerea penală și să inițieze proceduri pentru a stabili răspunderea civilă până la patru și respectiv cinci ani, de la moartea soțului ei. Mai mult, de la personalul medical nu au fost luate declarații decât la câțiva ani după fapte, în acest mod, fiind posibil compromisă fiabilitatea mărturiilor. În ceea ce privește procedura penală, care a condus la o decizie de întrerupere, aceasta a durat mai mult de șase ani, interval ce nu a fost justificat nici prin comportamentul reclamantei și nici de complexitatea cauzei. Mai mult decât atât, procedura de stabilire a răspunderii civile a durat nu mai puțin de zece ani. Curtea a subliniat astfel că nu poate accepta faptul că procedurile menite să aducă lumina asupra acuzațiilor de neglijență medicală să dureze o perioadă de timp atât de lungă.

Curtea a reiterat faptul că o reacție promptă este extrem de importantă pentru menținerea încrederii publicului și susținerea statului de drept, și, de asemenea, pentru a permite distribuirea de informații pentru a evita ca aceleași erori să se repete și totodată să contribuie la securitatea utilizatorilor de servicii de sanatate.

Curtea a remarcat că niciuna dintre deciziile luate și nici evaluările prezentate de experți nu au abordat în mod satisfăcător problema posibilei legături de cauzalitate între diferitele boli suferite de pacient la două zile după efectuarea polipectomiei. Curtea a constatat că aceasta era o întrebare care justifica o examinare în profunzime. Chiar dacă pacientul nu a murit de meningita infectioasa care l-a afectat după operație, Curtea a considerat că complicațiile suplimentare care au apărut au fost legate direct de această condiție. Astfel, Curtea a considerat legitim sentimentul reclamantei că nu a obținut explicații cu privire la cauza decesului soțului ei.

În sfârșit, Curtea a observat, că, dacă meningita este complicatie care ar putea apărea după o astfel de operație, instanțele naționale ar fi trebuit să stabilească în mod clar dacă pacientul a fost informat în mod corespunzător asupra acestor riscuri. În cazul de față, medicul care a efectuat operația a declarat în fața Curții că el a făcut acest lucru, dar că nu au existat dovezi că protocolul medical pre și post-operator cu privire la polipectomie a fost explicat în mod corespunzător pacientului înainte de operarea sa.
Curtea a constatat că statele sunt obligate să ia măsurile necesare pentru ca medicii să ia considerare consecințele previzibile ale unei intervenții medicale asupra integrității fizice a pacienților lor și ca aceștia din urmă să fie informați în prealabil pentru a putea să își dea acordul în cunoștință de cauză. Curtea a considerat că autoritățile naționale nu au stabilit cu suficientă claritate circumstanțele morții pacientului și posibila răspundere a medicilor care l-au tratat.

Întrucât autoritățile naționale nu au tratat plângerile reclamantei în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 2 din Convenție, în ceea ce privește procedura națională, Curtea a constatat că a existat o încălcare a acestei dispoziții sub aspect procedural.

655 - total vizitatori unici 2 - vizitatori unici (astazi / articol)